Un bărbat de 32 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut în flagrant după ce ar fi ridicat un colet provenit de peste hotare, în care erau camuflate droguri în valoare de aproximativ un milion de lei.
Potrivit Poliției, în colet au fost depistate circa 1 000 de comprimate de ecstasy și aproximativ 500 de grame de hașiș.
Investigațiile au fost desfășurate de ofițerii Direcției de Poliție Chișinău, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica. Conform probelor acumulate, bărbatul ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional și ar fi avut rolul de a depozita și distribui drogurile pe teritoriul capitalei.
Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Investigațiile continuă. Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.