Deputatul PAS Igor Chiriac consideră că nemulțumirile judecătorilor față de proiectul legii salarizării nu justifică declanșarea unei greve japoneze. Vicepreședintele Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, susține că nivelul de remunerare trebuie raportat atât la posibilitățile bugetului de stat, cât și la salariile altor categorii de angajați din sectorul public, transmite IPN.
Parlamentarul pune la îndoială justificarea protestului judecătorilor, care au declanșat, începând cu 12 octombrie, o grevă japoneză în semn de nemulțumire față de proiectul legii salarizării. Magistrații susțin că prevederile proiectului nu le-ar asigura o majorare a veniturilor proporțională cu complexitatea și responsabilitatea muncii lor.
„Nu am văzut un motiv serios pentru o acțiune de protest. Inițial, judecătorii s-au declarat nemulțumiți de suma cu care se majorează salariile. Ulterior, CSM a venit cu o rectificare și a spus că salariile nu se majorează cu 560 de lei, ci cu aproape 2 mii de lei lunar. Ulterior, tot judecătorii spun că nu știu cu cât se majorează, pentru că încă nu știu valoarea de referință. Dacă voi încă nu cunoașteți cu cât se majorează salariile, atunci pentru ce protestați?”, a declarat Igor Chiriac în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.
Potrivit lui, veniturile unui judecător numit recent în funcție, inclusiv compensațiile pentru transport, arată că nivelul de remunerare este deja unul semnificativ.
„Discuțiile vizează judecătorii instanțelor de fond. Eu am verificat declarațiile de avere și interese ale judecătorilor pentru anul 2025. Un judecător de la Judecătoria Drochia, numit în 2024, în anul 2025 a primit aproape 400 de mii de lei. În afară de salariu, a primit peste 41 de mii de lei cheltuieli pentru transport. Adică are un salariu de peste 26 de mii de lei, plus 3 mii de lei pentru transport. Adică, un judecător numit abia acum un an primește pe card în jur de 30 de mii de lei lunar”, a explicat Igor Chiriac.
Deputatul afirmă că majorările salariale pentru angajații din sectorul public trebuie stabilite în funcție de resursele financiare disponibile și de necesitățile diferitelor categorii profesionale.
The post Igor Chiriac, despre protestul judecătorilor: Nu văd motive serioase. Pentru ce protestați? appeared first on ipn.md.