Mihai Popșoi l-a invitat în Moldova pe noul ministru de Externe al României. Ce au discutat cei doi oficiali

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru de Externe al României, Dan Neculăescu, în cadrul căreia au discutat despre consolidarea cooperării bilaterale, proiectele de infrastructură și securitatea regională.

Mihai Popșoi l-a felicitat pe omologul său pentru preluarea mandatului și l-a invitat să efectueze o vizită în Republica Moldova, pentru a continua dialogul și a stabili prioritățile de colaborare pentru perioada următoare.

Cei doi oficiali au reconfirmat relațiile strânse dintre Republica Moldova și România, bazate pe prietenie și încredere reciprocă. Printre priorități au fost evidențiate dezvoltarea infrastructurii de interconectare dintre cele două state și consolidarea securității energetice, prin proiecte menite să îmbunătățească viața cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Totodată, Mihai Popșoi a mulțumit autorităților de la București pentru sprijinul acordat parcursului european al Republicii Moldova. Șeful diplomației moldovenești și-a exprimat încrederea că, alături de România și de ceilalți parteneri, țara va avansa în negocierile de aderare la Uniunea Europeană și va deschide ultimele două clustere de negociere.

În cadrul discuției, miniștrii au abordat și situația de securitate din regiune, subliniind necesitatea unei cooperări și coordonări mai strânse pentru a răspunde provocărilor actuale.