Sorin Costreie, noul ministru al Educației, reacționează la incidentul de la școala din Bistrița, la o zi după incident. În prima sa zi de mandat, ministrul propune măsuri mai stricte în unitățile școlare.
„Ne gândim chiar la control. În unele unități școli, controlul bruxacului, copilului când intră. Ca să nu se mai ajungă să aibă la el un briceag sau un cuțit”, a propus ministrul Educației, la Digi24.
Cum se va desfășura controlul. Propunere: detectoare de metale
Ministrul Educației spune că, deși nu a avut timp să își configureze planul de măsuri care ar trebui să prevină astfel de violențe extreme, o variantă pe care o ia în calcul ar fi introducerea detectoarelor de metale în unitățile școlare.
„Gândiți-vă că avem unități școlare foarte mari cu mii de copii ori ai controla. Înseamnă fie să-i aduci de dimineață ca ora să înceapă când trebuie, fie să perturbi întreg procesul. Ne gândim acum și la detectoare de metale și la multe astfel de lucruri”, a mai transmis ministrul.
Costreie a explicat însă că nici această soluție nu ar fi perfectă, întrucât ar îngreuna traficul elevilor la orele dimineții.
Ce ar trebui să facă justiția pentru elevii radicalizați
Sorin Costreie propune o serie de măsuri pe care Justiția ar trebui să le ia în considerare: dublarea pedepselor și mediatizarea publică a acestor cazuri de violență.
„Pedapsta pentru faptă să fie dublată. Dublăm totuși cu o campanie de mediatizare, să se știe, și să spunem că nu trebuie să se ajungă la așa ceva. […] Lucrurile astea să spunem penale și punitive ar ajuta la descurajare”, a explicat Costreie.
Cât despre termenul în care aceste măsuri ar putea fi întâlnite în școlile din România, șeful de la Educație nu dă un termen exact, însă clarifică că este una din prioritățile ministerului pe care îl conduce.
„Noi nu am apucat încă să avem o ședință de urgență în minister, pentru că abia astăzi ne-am instalat și au venit o puzderie de urgențe pe care nimeni nu știu de unde au ieșit. Dar vom analiza și cât de repede venim cu aceste măsuri”, a anunțat ministrul Educației.