Un grup de minori a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce vandaliza corpurile de iluminat din Parcul „Alunelul” din Chișinău. Unul dintre copii s-a urcat pe parapete, a smuls bolurile lămpilor și a scos becurile, provocând pagube și punându-și siguranța în pericol.
Imaginile au fost surprinse de sistemul de supraveghere al parcului și publicate de Pretura sectorului Buiucani. Potrivit instituției, intervenția asupra instalațiilor electrice a fost deosebit de periculoasă, întrucât, după ploile din ziua precedentă, suprafețele erau ude, existând riscul de electrocutare.
Pretura sectorului Buiucani a sesizat Poliția, care urmează să identifice persoanele implicate și să examineze cazul conform legii.
Autoritățile îndeamnă părinții să discute cu copiii despre respectarea bunurilor publice și despre riscurile unor asemenea comportamente.
Reprezentanții preturii fac apel către cetățeni să protejeze spațiile verzi și mobilierul urban, pentru ca parcurile să rămână locuri sigure pentru toți vizitatorii.