Cererea pentru inteligență artificială a explodat, dar banii și energia nu ajung. Avertismentul șefului Nvidia

Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a declarat joi, la Berlin, în cadrul conferinței GTC (GPU Technology Conference), dedicată tehnologiilor de calcul și inteligenței artificiale, că cererea pentru serviciile de calcul necesare AI este foarte mare, dar companiile din domeniu nu dispun de suficienți bani pentru a se dezvolta.

„Cererea pentru neocloud este extraordinar de mare”, a declarat Huang pentru CNBC, explicând că principala problemă este lipsa capitalului necesar dezvoltării acestor companii.

Ce sunt serviciile neocloud

Companiile neocloud închiriază putere de calcul pentru inteligența artificială, prin centre de date dotate cu procesoare performante. Aceste servicii permit altor firme să dezvolte și să folosească aplicații de inteligență artificială fără să investească în propria infrastructură.

Dezvoltarea centrelor de date presupune investiții foarte mari în echipamente și infrastructură, iar firmele din domeniu au nevoie de mai mult capital pentru a răspunde cererii.

Huang consideră însă că se vor găsi banii necesari pentru dezvoltarea acestor companii.

Europa nevoie de mai multă energie

Pe lângă finanțare, dezvoltarea inteligenței artificiale depinde și de accesul la suficientă energie electrică. Centrele de date consumă cantități mari de electricitate, iar prețurile energiei sunt mai ridicate în Europa decât în Statele Unite și China.

Accesul la energie este esențial pentru companiile europene care dezvoltă infrastructură pentru inteligența artificială, printre care Nebius și Mistral, spune șeful Nvidia.

Jensen Huang consideră că Europa trebuie să investească în propria infrastructură, pentru ca firmele și instituțiile de cercetare să poată dezvolta tehnologii și servicii de inteligență artificială pe plan local.

„Poți aduce investiții în Europa, dar trebuie să începi prin a avea propria infrastructură”, a explicat Huang. El a adăugat că regiunea are nevoie de mai multe companii de tip neocloud.

Investițiile Nvidia în Europa

Nvidia încearcă să își extindă investițiile în industria europeană de inteligență artificială. Compania a alocat aproape 10 miliarde de dolari pentru firme, universități și instituții de cercetare.

Săptămâna trecută, în timpul unei vizite la Londra, Nvidia a anunțat investiții de peste un miliard de dolari în cinci startupuri britanice. Compania investește și în mai multe startupuri din Franța.

„Încercăm să pornim economia inteligenței artificiale în Europa”, a declarat Huang pentru CNBC, menționând că regiunea dispune de expertiză industrială și de cercetare științifică.

Acțiunile companiilor neocloud au scăzut

În același timp, investitorii au devenit mai prudenți în privința companiilor care construiesc infrastructura necesară inteligenței artificiale. Costurile sunt foarte mari, iar recuperarea banilor investiți ar putea dura mai mult decât se estima.

De asemenea, investitorii sunt îngrijorați și de datoriile mari pe care CoreWeave, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii neocloud, le acumulează pentru a construi noi centre de date.

Joi, acțiunile companiilor din acest sector au scăzut înainte de deschiderea bursei americane. Titlurile Nebius au pierdut 3,6%, iar cele ale CoreWeave au scăzut cu 4%. Acțiunile Nvidia au coborât cu 2,1%, în timp ce Iren și Applied Digital au înregistrat pierderi de aproape 4%.

Publicat
Din categoria Politic