Forța Fermierilor amenință din nou cu proteste

Asociația Forța Fermierilor amenință din nou cu proteste, inclusiv cu utilizarea tehnicii agricole, dacă autoritățile nu vor întreprinde, până la 30 octombrie 2026, acțiuni pentru soluționarea problemelor din sector. Decizia a fost anunțată în urma ședinței Consiliului asociației din 21 octombrie, la care au participat și reprezentanții asociației producătorilor de sfeclă de zahăr și ai asociației naționale a culturilor oleaginoase.

Potrivit celor trei asociații, criza din sectorul cerealelor și oleaginoaselor continuă să se aprofundeze, pe fondul calamităților naturale, al finanțării insuficiente, al scumpirii resurselor agricole și al dificultăților logistice la export.

Reprezentanții agricultorilor susțin că, în ultimii cinci ani, situația s-a deteriorat constant, iar în 2026 problemele s-au accentuat. Potrivit acestora, prețul motorinei a crescut cu aproape 100%, în timp ce fertilizanții, piesele de schimb și energia electrică s-au scumpit cu 50–70%.

În același timp, prețurile de achiziție a cerealelor și oleaginoaselor rămân sub așteptările producătorilor, iar în cazul unor culturi nu asigură nici măcar o rentabilitate minimă.

O altă problemă semnalată este aglomerarea transportului rutier în portul Giurgiulești și la punctele vamale. Asociațiile susțin că la punctul de trecere Giurgiulești–Galați se formează zilnic cozi de 7–8 kilometri, inclusiv din camioane care transportă producție agricolă din Ucraina. Costurile logistice ar fi majorate și de scăderea nivelului apei în Dunăre, precum și de scumpirea transportului rutier și naval.

Fermierii avertizează și asupra riscurilor legate de expirarea, la 31 octombrie, a mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina.

Potrivit asociațiilor, floarea-soarelui se comercializează în Ucraina la un preț mediu cu aproximativ doi lei mai mic decât în Republica Moldova, iar grâul și porumbul sunt mai ieftine cu circa un leu. Diferențele ar fi și mai mari în anumite regiuni ucrainene, inclusiv în regiunea Vinița.

Reprezentanții agricultorilor consideră că eliminarea mecanismului de licențiere ar putea provoca o creștere masivă a importurilor și o nouă scădere a prețurilor pe piața internă, cu efecte financiare grave asupra producătorilor autohtoni.

Asociațiile reclamă și restanțele la plata subvențiilor pentru anul 2025, lipsa sprijinului financiar pentru culturile de câmp în 2026 și nerambursarea integrală a accizelor la motorină.

O situație dificilă este semnalată și în sectorul sfeclei de zahăr. Deși Programul Strategic al Politicilor Agricole prevede plăți directe pentru producătorii acestei culturi în 2026, reprezentanții fermierilor susțin că finanțarea nu a fost acordată. Aceștia avertizează asupra riscului dispariției producției de sfeclă de zahăr din Republica Moldova, în condițiile reducerii suprafețelor cultivate și ale intenției de majorare a TVA de la 8% la 12%.

Totodată, asociațiile critică introducerea, din 2027, a regimului de taxare inversă pentru cereale și oleaginoase, despre care susțin că va complica activitatea producătorilor.

Potrivit estimărilor prezentate de organizațiile agricole, aproximativ 25% dintre agricultori se află, din punct de vedere juridic, în stare de insolvență. Mulți dintre aceștia nu au acces la finanțare și riscă să-și înceteze activitatea după expirarea moratoriului privind executarea silită.

În aceste condiții, cele trei asociații solicită autorităților șase măsuri urgente:

1. Prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase până cel puțin la 31 mai 2027.
2. Rambursarea accizei la motorina procurată între 1 iunie și 15 decembrie 2026 de agricultorii micro, mici și mijlocii, precum și instituirea unui mecanism permanent de rambursare.
3. Achitarea, până la sfârșitul anului 2026, a plăților directe la hectar pentru producătorii de sfeclă de zahăr.
4. Introducerea, din 2027, a plăților directe pentru agricultorii micro, mici și mijlocii care cultivă cereale și oleaginoase.
5. Renunțarea la taxarea inversă pentru cereale și oleaginoase și menținerea TVA de 8% pentru sfecla de zahăr.
6. Identificarea unui mecanism de finanțare pentru agricultorii aflați în dificultate de plată.

Reprezentanții asociațiilor declară că sunt dispuși să negocieze revendicările cu Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanțelor, Guvernul, Parlamentul și Banca Națională a Moldovei.

În lipsa unor acțiuni concrete din partea autorităților până la 30 octombrie, agricultorii amenință să reia protestele.

„În cazul în care pănă la 30 octombrie 2026 nu vedem acțiuni ale factorilor de decizie în realizarea cerințelor noastre, suntem gata pentru organizarea protestelor cu folosirea tehnicii și utilajelor agricole”, se arată în declarația asociațiilor.