Autoritățile din Spania investighează o presupusă schemă prin care familii din Africa de Nord ar fi încercat să obțină drept de ședere în țară folosindu-se de propriii copii minori.
Potrivit anchetei, familiile intrau în Spania cu vize turistice, după care părinții se întorceau în țările de origine, lăsând copiii pe teritoriul spaniol. Ulterior, minorii se prezentau la poliție și declarau că se află în țară fără însoțitori adulți.
În unele cazuri, copiii erau aduși la poliție de rude care se prezentau drept persoane străine, susținând că i-ar fi găsit pe stradă.
Anchetatorii suspectează că scopul schemei era obținerea permiselor de ședere pentru minori, precum și asigurarea accesului acestora la educație și întreținere gratuite. Pe termen lung, familiile ar fi urmărit să obțină reunificarea cu copiii lor.