Nigeria a confirmat primul caz de Ebola din ultimul deceniu. Pacienta este soția unui diplomat care a revenit dintr-o vacanță în Uganda, relatează BBC, citat de IPN.
Potrivit autorităților nigeriene, femeia a petrecut mai bine de două săptămâni în Uganda, iar la întoarcere a făcut o escală de două ore în Etiopia. În prezent, starea ei de sănătate este stabilă.
Pentru a preveni răspândirea virusului, autoritățile au identificat peste 40 de persoane care au intrat în contact cu pacienta. Acestea sunt monitorizate, iar până în prezent niciuna nu a prezentat simptome.
Nigeria a intensificat și măsurile de supraveghere epidemiologică în aeroporturi. Acestea includ controale medicale, măsurarea temperaturii, monitorizarea deplasărilor călătorilor și completarea declarațiilor de sănătate în format digital.
Focarul actual este provocat de tulpina Bundibugyo, pentru care nu există un vaccin sau un tratament specific aprobat la nivel mondial. Epidemia a izbucnit în mai, în Republica Democratică Congo, unde au fost raportate peste 9 500 de cazuri și cel puțin 4 600 de decese. Cazuri au fost înregistrate și în Uganda și Kenya, iar în iunie un medic infectat în Congo a fost diagnosticat în Franța și ulterior s-a vindecat.
The post Nigeria a confirmat primul caz de Ebola din ultimii zece ani appeared first on ipn.md.