Ungaria ar putea renunța la compania Rosatom din Rusia în cadrul proiectului de extindere a centralei nucleare de la Paks. Potrivit unor surse citate de Reuters, Budapesta caută furnizori alternativi și analizează revizuirea proiectului, transmite IPN.
Agenția de presă Reuters scrie că proiectul, atribuit fără licitație corporației ruse de fostul premier Viktor Orbán în 2014, este sensibil din punct de vedere politic și extrem de costisitor. Incertitudinile sunt amplificate de incidentul din august, când seceta, care a redus nivelul Dunării, a dus la oprirea aproape completă a reactoarelor centralei. O sursă a declarat că Ungaria ia în calcul toate scenariile, inclusiv schimbarea principalului contractor.
Revizuirea proiectului va identifica implicațiile juridice, tehnice și financiare, precum și impactul asupra calendarului, al unei eventuale schimbări a furnizorului și va evalua viabilitatea financiară a proiectului. O altă sursă a declarat pentru Reuters că Guvernul ungar consideră necesară extinderea centralei, dar fără implicarea Rosatom. Deși nu a indicat posibilii înlocuitori, aceasta a menționat că alegerea unui furnizor european ar elimina obstacolele ridicate de politica externă și de regimul sancțiunilor.
Cabinetul de miniștri de la Budapesta, condus de Péter Magyar, ar urma să ia o decizie finală privind extinderea centralei nucleare de la Paks cel târziu până la începutul anului 2027. Până acum, Ungaria a plătit peste două miliarde de euro companiei Rosatom, iar costurile totale sunt estimate la 12,5 miliarde de euro pentru construcția a două noi reactoare.
Contractul inițial cu Rosatom a fost modificat de cinci ori, iar a șasea revizuire este în curs. În același timp, Budapesta ia în calcul obținerea aprobării pentru prelungirea cu 20 de ani a licențelor de exploatare ale actualelor patru reactoare, construite de Rusia, licențe care expiră în perioada 2032-2037.
The post Reuters: Ungaria ar putea renunța la Rosatom pentru extinderea centralei nucleare de la Paks appeared first on ipn.md.