Potrivit procurorilor, individul ar fi colectat informații cu caracter militar, inclusiv date despre producția de vehicule blindate, muniție și explozibili, precum și despre personalul și instalațiile implicate în securizarea flancului estic al NATO, relatează hotnews.ro. Unele date erau publice, iar altele erau solicitate de la persoane din industria europeană de apărare.
Cancelarul Germaniei a declarat, joi, că arestarea nu l-a surprins. Merz a avertizat că ar putea să mai existe cazuri similare în viitor.
Suspectul urmează să fie prezentat vineri în fața unui judecător de la Curtea Federală de Justiție a Germaniei, care va lua o decizie privind arestul preventiv.
Oficialii occidentali avertizează în ultimele luni că Rusia desfășoară acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice și alte operațiuni hibride în Europa, pentru a eroda sprijinul acordat Ucrainei.
Comentarii recente