O navă comercială a transmis un apel internațional de urgență după ce ar fi fost atacată cu drone, vineri, 23 octombrie, la aproximativ 13 mile marine (24 de kilometri) de Portul Constanța. Potrivit unui bilanț preliminar citat de presa română, un marinar a murit, iar alți trei sunt dați dispăruți, informează telegraph.md, cu referire la B1TV.
Nava, identificată drept „Khoryv”, navighează sub pavilionul Insulelor Comore și riscă să se scufunde. Mesajul de urgență a fost recepționat de Centrul Maritim de Coordonare Constanța (MRCC), care a alertat trei nave pentru intervenție.
Potrivit datelor platformei VesselFinder, vasul are aproximativ 119 metri lungime și a fost construit în 1983. Nava se afla pe 21 octombrie în portul Erdemir din Turcia și urma să ajungă în Portul Sulina pe 23 octombrie. Deocamdată, nu există informații confirmate despre încărcătura transportată în momentul incidentului.
Atacul are loc în contextul mai multor incidente recente care au vizat nave comerciale în Marea Neagră. Pe 5 octombrie, nava „Royad Mammadov”, care transporta cereale, a fost lovită de drone în zona economică exclusivă a României, a luat foc și s-a scufundat.
Cu o zi înainte de incidentul de lângă Constanța, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din România a analizat amenințările generate de atacurile cu drone asupra navigației comerciale și a infrastructurii maritime din regiune.