
Directorul general interimar al S.A. „Apă-Canal Chișinău”, Diana Tacu, susține că datele măsurătorilor efectuate în dimineața zilei de 23 octombrie de către specialiști arată că situația hidrologică nu s-a îmbunătățit. Dimpotrivă, debitele înregistrate la stația de captare de la Vadul lui Vodă au continuat să scadă.
Potrivit acesteia, anterior, s-a comunicat că debitul evacuat la Dubăsari urma să fie majorat până la 35 m³/s. Aceasta era însă o valoare planificată, nu una confirmată prin măsurători efectuate în teren.
„Nu putem vorbi despre o îmbunătățire a situației atât timp cât măsurările efectuate în această dimineață arată încă o dată că debitele au scăzut. Pentru noi contează realitatea din teren, deoarece de aceste valori depinde funcționarea în regim obișnuit a stației de captare și siguranța alimentării cu apă a municipiului Chișinău”, a declarat Tacu.
S.A. „Apă-Canal Chișinău” precizează că va continua să informeze transparent opinia publică în baza măsurărilor efectuate de specialiștii săi.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/diana-tacu.mp4″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri,
abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Precizăm că ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat recent că, deși deversările din Ucraina au înregistrat o creștere începând cu 18 octombrie, volumele mai mari de apă vor ajunge în centrul țării abia în perioada 23-24 octombrie. Astfel, o creștere a aportului de apă în lacul de acumulare Dubăsari este așteptată abia în această perioadă.

Articolul Directorul „Apă-Canal Chișinău” susține că situația hidrologică nu s-a îmbunătățit. Ce se întâmplă la Vadul lui Vodă apare prima dată în Realitatea.md.