Putin, despre europeni: Declarațiile despre amenințarea cu război din partea Rusiei reprezintă „schizofrenie politică”

Declarațiile despre amenințarea cu război din partea Rusiei reprezintă „schizofrenie politică”, afirmă Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a spus în cadrul unui interviu acordat presei de stat de la Moscova că autoritățile de la Kremlin nu se pregătesc de confruntare militară cu statele UE.

LIderul rus a relatat că menționat că, în opinia sa, „popoarele Europeni nu vor să lupte împotriva Rusiei, scri news.ro. De asemenea, oficialul a menționat că Occidentul a lansat o campanie antirusească, după ce a început războiul din Ucraina.

„Dacă ne uităm la procesele politice care au loc în Europa, vom vedea că popoarele Europei nu vor să lupte împotriva Rusiei. Acest lucru (n. red.: pretinsa decizie a regiunilor ucrainene de a se alipi la Rusia), după cum se știe, a devenit motivul sau pretextul pentru unii dintre cei care ne vor răul în străinătate – în primul rând, după cum vedem astăzi, în ţările europene – de a lansa o campanie antirusească pe toate planurile. Acum vorbesc în permanență şi despre o ameninţare din partea Rusiei şi despre începerea pregătirilor pentru un război cu Rusia, ceea ce, în opinia mea, reprezintă un fel de schizofrenie politică. Și asta va trece”, a declarat Putin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimele luni, mai multe agenții de informații occidentale au vorbit despre posibile planuri ale Rusiei de a ataca unul dintre statele NATO și despre sabotajele din mai multe țări, de care sunt acuzate serviciile speciale rusești.

Directorul CIA a vizitat Moscova, iar presa a scris că el ar fi vrut să se întâlnească cu Putin, pentru a convinge să renunțe la planurile de escaladare și eventuala lansare de trupe pe teritoriul unui stat NATO.

Articolul Putin, despre europeni: Declarațiile despre amenințarea cu război din partea Rusiei reprezintă „schizofrenie politică” apare prima dată în Realitatea.md.