Clubul de fotbal Zimbru Chișinău va trebui să achite despăgubiri de peste un milion de euro fotbalistului olandez Donny van Iperen, în urma unei decizii a Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Suma a fost stabilită pentru accidentarea gravă suferită de jucător în timpul unui meci din august 2022, transmite IPN.
Potrivit clubului, TAS a admis parțial apelul fotbalistului și a înlocuit hotărârea anterioară a Camerei de Soluționare a Litigiilor din cadrul FIFA. Instanța arbitrală a constatat încălcarea obligațiilor contractuale privind asigurarea jucătorului și a dispus acordarea unor despăgubiri pentru cheltuielile medicale și tratamentul viitor, pierderea capacității de muncă și a veniturilor, prejudiciul moral, precum și cheltuielile de judecată.
Conducerea Zimbru Chișinău menționează că valoarea despăgubirilor este disproporțională în raport cu posibilitățile financiare ale clubului și pune în pericol continuarea activității acestuia. Reprezentanții echipei susțin că prioritatea actuală este identificarea unei soluții prin negocieri cu bună-credință pentru executarea deciziei TAS.
Accidentarea s-a produs pe 6 august 2022, în timpul unui meci cu Dinamo-Auto, când Donny van Iperen s-a ciocnit cu portarul advers și și-a pierdut cunoștința. Fotbalistul a fost internat la Chișinău, apoi transferat la un centru medical din Țările de Jos. Zimbru susține că a acoperit cheltuielile medicale și de transport și a continuat să-i achite salariul până la expirarea contractului. Tratamentul jucătorului a fost sprijinit financiar și de Sheriff Tiraspol, prin fondurile colectate din vânzarea biletelor la meciurile europene.
Totuși, TAS a constatat că Zimbru nu și-a îndeplinit obligația contractuală privind asigurarea fotbalistului. Conducerea clubului a declarat că este dispusă să continue dialogul privind sprijinirea jucătorului.
The post Zimbru Chișinău a pierdut litigiul la TAS și trebuie să achite peste un milion de euro unui fotbalist accidentat appeared first on ipn.md.