UNFPA: Peste 10 ani, jumătate din populația Republicii Moldova va avea peste 50 de ani

„Până în 2050, una din șase persoane la nivel global va avea vârsta de 60 de ani sau peste. În Republica Moldova, peste 10 ani, jumătate din populație va avea peste 50 de ani, iar fiecare a treia persoană va avea peste 60 de ani. Putem privi acest fenomen și dintr-o perspectivă pozitivă: calitatea vieții crește, iar oamenii trăiesc mai mult. Totuși, trebuie să ne mobilizăm și să dezvoltăm servicii care să le permită oamenilor să rămână la fel de implicați pe măsură ce înaintează în vârstă. Vorbim despre îmbătrânirea activă și despre implicarea persoanelor de peste 50 și 60 de ani pe piața muncii, deoarece auzim de la ele că își doresc acest lucru”, a declarat Ludmila Sîrbu, reprezentanta adjunctă a Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova.

Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului de încheiere a proiectului „Consolidarea guvernării bazate pe date demografice fiabile și dezagregate pentru autoritățile centrale și locale”, finanțat de Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova și cofinanțat de UNFPA Moldova.

Proiectul a avut drept scop consolidarea capacității autorităților publice locale de a implementa politici publice eficiente și de a asigura bugete transparente, prin utilizarea datelor despre populație și a prognozelor demografice. În cadrul inițiativei, primării din Republica Moldova au primit granturi în valoare de câte 15.000 de dolari fiecare.

The post UNFPA: Peste 10 ani, jumătate din populația Republicii Moldova va avea peste 50 de ani appeared first on LOGOPRESS.