Acordul care ar urma să le permită tinerilor sub 30 de ani din Uniunea Europeană și Marea Britanie să muncească, să studieze și să călătorească pe teritoriul celeilalte părți riscă să fie amânat cu șase luni. Negocierile sunt îngreunate de neînțelegerile privind numărul de vize disponibile anual, taxele universitare și contribuțiile la sistemul britanic de sănătate. Diplomații europeni avertizează că aceste divergențe ar putea afecta rezultatele summitului UE–Regatul Unit, programat pentru 20 noiembrie, relatează The Guardian.
Acordul dintre UE și Marea Britanie privind mobilitatea tinerilor ar putea fi amânat cu șase luni; Ce împiedică negocierile