Descoperirea ar putea contribui la înțelegerea hiperplaziei benigne de prostată, o afecțiune frecventă în rândul bărbaților de peste 50 de ani, și ar putea deschide noi direcții pentru dezvoltarea unor tratamente.
Ce au descoperit cercetătorii de la Johns Hopkins
O echipă de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins a identificat o populație distinctă de celule în prostata umană, care apare în număr mai mare în zona de tranziție a glandei și în țesuturile afectate de hiperplazie benignă de prostată (HBP).
HBP este o afecțiune necanceroasă caracterizată prin creșterea numărului de celule din prostată. Deși este frecventă odată cu înaintarea în vârstă, mecanismele care determină dezvoltarea sa predominant într-o anumită regiune a glandei nu sunt pe deplin înțelese, scrie Science Alert.
„Deși hiperplazia benignă de prostată afectează milioane de bărbați din întreaga lume, oamenii de știință nu înțeleg încă pe deplin de ce se dezvoltă în principal într-o regiune a prostatei cunoscută drept zona de tranziție, în timp ce alte regiuni ale glandei rămân relativ neafectate”, a explicat Vasan Yegnasubramanian, autor principal al studiului.
Rezultatele cercetării au fost publicate în revista științifică The Journal of Pathology.
Rolul celulelor WIF1+
Cercetătorii au folosit o tehnică de secvențiere a ARN-ului la nivelul unei singure celule pentru a analiza țesuturi prostatice necanceroase provenite de la 10 bărbați care aveau cancer de prostată. Au fost examinate aproape 130.000 de celule, provenite din cele trei zone principale ale glandei.
Analiza a scos la iveală un subtip de celule bazale, denumite WIF1+, care se găsesc în număr mai mare în zona de tranziție a prostatei decât în alte regiuni.
Aceste celule prezintă un profil distinct de activitate genetică și caracteristici moleculare care le diferențiază de alte celule din aceeași familie. Unele dintre genele asociate lor răspund la androgeni, inclusiv testosteronul, hormoni implicați în dezvoltarea și funcționarea prostatei.
Potrivit cercetătorilor, aceste caracteristici sugerează că celulele WIF1+ ar putea contribui la modificarea țesuturilor epiteliale și stromale, procese care ar favoriza mărirea prostatei.
Rulin Wang, autorul principal al studiului, a explicat că aceste celule prezintă caracteristici moleculare asociate remodelării țesuturilor și pot comunica cu celulele din jur. Acest lucru ar putea contribui la crearea unui mediu biologic specific zonei de tranziție, care o face mai susceptibilă la dezvoltarea hiperplaziei benigne.
Cercetătorii au analizat și seturi de date disponibile public, identificând indicii suplimentare care susțin observațiile inițiale: țesuturile provenite din prostate mărite prezentau o proporție mai mare de celule bazale WIF1+, precum și modificări ale profilului lor genetic.
Prostata mărită și legătura cu riscul de cancer
Zona de tranziție este regiunea prostatei care înconjoară uretra, canalul prin care urina este eliminată din vezică. Atunci când prostata se mărește în această zonă, uretra poate fi comprimată, ceea ce îngreunează urinarea și poate provoca un jet urinar slab sau întrerupt.
Hiperplazia benignă de prostată nu este cancer și nu trebuie confundată cu această boală. Deși ambele afecțiuni pot apărea la bărbații în vârstă, ele au mecanisme și caracteristici diferite.
Cercetătorii iau în calcul și posibilitatea ca celulele WIF1+ să contribuie la explicarea unui alt fenomen: cancerul de prostată apare mai rar în zona de tranziție decât în alte regiuni ale glandei. Ei presupun că anumite caracteristici ale acestor celule ar putea influența inflamația și o cale de semnalizare celulară numită WNT, implicată în creșterea și dezvoltarea țesuturilor.
Această explicație este însă, deocamdată, o ipoteză care necesită investigații suplimentare.
Descoperirea ar putea duce la noi tratamente
Deși rezultatele oferă indicii despre mecanismele care ar putea determina mărirea prostatei, cercetarea nu demonstrează că celulele WIF1+ sunt cauza directă a hiperplaziei benigne.
Următoarele studii vor trebui să stabilească rolul funcțional al acestor celule și să determine dacă ele contribuie efectiv la dezvoltarea afecțiunii.
Dacă această legătură va fi confirmată, celulele WIF1+ ar putea deveni o țintă pentru viitoare tratamente care să intervină asupra proceselor celulare implicate în creșterea prostatei.
Studiul a fost publicat în revista The Journal of Pathology, iar rezultatele deschid o nouă direcție de cercetare pentru una dintre cele mai frecvente probleme urologice asociate înaintării în vârstă la bărbați.