Afirmația apare în noua carte a fostului premier britanic, „Bank Job”, publicată luni, în care aceasta pretinde că explică „modul în care Banca Angliei a destabilizat piața obligațiunilor și a provocat căderea guvernului”, după ce planul fiscal prezentat în 2022 a declanșat turbulențe pe piețele financiare, scrie Politico.
În capitolul final, cartea prezintă o imagine detaliată a modului în care Truss consideră că ar fi arătat viața în 2040 dacă politicile sale ar fi avut timp să producă efecte.
„Mai multe misiuni către Marte au fost deja lansate de la portul spațial al Marii Britanii”, scrie Truss, prezentând un scenariu ipotetic pentru anul 2040.
Fostul premier prezintă și alte obiective politice, mai apropiate de realitate.
Ea își imaginează un an 2040 în care „nu mai există nicio lege a Uniunii Europene în Marea Britanie”, este în vigoare „un regim permisiv pentru inteligența artificială”, iar scăderea puternică a costurilor energiei și reducerea timpilor necesari pentru obținerea autorizațiilor au contribuit la transformarea Regatului Unit într-un lider în domeniul inteligenței artificiale.
Liz Truss, doar 49 de zile în funcția de premier
Liz Truss a fost prim-ministru al Marii Britanii între 6 septembrie și 25 octombrie 2022, având cel mai scurt mandat din istoria țării. Ea și-a anunțat demisia pe 20 octombrie, după doar 44 de zile, în urma unei crize politice și financiare provocate de planurile economice ale guvernului său. Truss a rămas în funcție până la numirea succesorului său, Rishi Sunak, cinci zile mai târziu.
De la plecarea din funcție, în urma unei revolte în propriul partid, Truss a respins acuzațiile potrivit cărora deciziile sale economice, care au inclus un amplu program de sprijin pentru plata facturilor la energie și reduceri de taxe finanțate prin noi împrumuturi, ar fi fost responsabile pentru prăbușirea lirei sterline.
În schimb, ea a acuzat Banca Angliei, Trezoreria și Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară, instituția independentă de supraveghere fiscal-bugetară, că au acționat împotriva sa.