Șapte cazuri de documente falsificate, depistate la frontiera Republicii Moldova într-o săptămână

Polițiștii de frontieră au depistat șapte cazuri de documente de călătorie cu semne vădite de falsificare, pe parcursul săptămânii precedente. Neregulile au fost constatate atât la intrarea, cât și la ieșirea din Republica Moldova.

Potrivit Poliției de Frontieră, două cazuri au fost înregistrate la Sectorul Poliției de Frontieră al Aeroportului Internațional Chișinău, iar câte unul la punctele de trecere a frontierei Leușeni, Sculeni, Costești, Palanca și Cahul.

Toate documentele suspecte au fost ridicate și transmise spre expertiză. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.