SRI atrage atenția că recrutarea se desfășoară, de regulă, prin rețele sociale.
„Recrutarea pentru sabotaj poate începe cu o ofertă de bani pentru o sarcină aparent inofensivă. Persoanelor abordate li se oferă inițial bani pentru activități punctuale, precum observarea sau fotografierea unor obiective”, potrivit SRI.
Potrivit serviciului, ulterior, „sarcinile devin tot mai grave”, putând ajunge la distrugeri, incendieri sau chiar asasinate. În cazul unui refuz, coordonatorii pot recurge la presiuni și șantaj.
Potrivit serviciului, rețelele exploatează „în special vulnerabilități financiare, dependențe sau antecedente infracționale”.
„Pentru a-și ascunde identitatea și deplasările, membrii acestora folosesc frecvent transport, cazare și mijloace de plată pe numele altor persoane, precum și comunicații prin cartele din state terțe și aplicații de mesagerie criptată”, atrage atenția SRI.
Potrivit SRI, elementele trebuie să fie evaluate împreună și în context, pentru că separat acestea nu indică implicarea unei persoane în activități de sabotaj.
Avertismentul vine pe fondul publicării informațiilor privind identificarea membrilor unei rețele de sabotaj ce acționa atât pe teritoriul României, dar și în UE.
Luni seară, SRI și DIICOT au anunțat că doi cetățeni bieloruși, dar și un ucrainean sunt cercetați pentru implicarea într-o rețea de sabotaj aceștia ar fi fost cei care au declanșat incendiul din apropierea fabricii de armament Carfil din Brașov.
Potrivit SRI, rețeaua este coordonată de Federația Rusă și vizează fabrici de armament dar și facilități militare utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene. Mai multe ținte din România ar fi fost vizate, însă serviciul nu a făcut publice mai multe detalii.