Autobuzele și microbuzele utilizate pentru transportul public de călători ar urma să renunțe la plăcuțele de înmatriculare cu fond galben și să revină la cele cu fond alb. Măsura este inclusă într-un proiect de hotărâre care va fi examinat miercuri, 28 octombrie, de Guvern, alături de mai multe modificări destinate reducerii procedurilor administrative pentru agenții economici.
Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, transportatorii vor avea la dispoziție trei luni de la intrarea în vigoare a hotărârii pentru a înlocui plăcuțele galbene. Aceștia vor putea ridica de la Agenția Servicii Publice plăcuțele albe depuse anterior sau unele noi, dacă cele vechi nu mai corespund standardelor.
După expirarea termenului de trei luni, circulația vehiculelor de transport public de călători cu numere galbene va fi interzisă pe drumurile publice.
Plăcuțele albe care nu vor fi ridicate la timp vor rămâne în păstrarea Agenției Servicii Publice, însă transportatorilor li se va aplica tariful de depozitare. Proiectul precizează că plăcuțele galbene nu trebuie restituite instituției.
Hotărârea ar urma să intre în vigoare la o lună după publicarea în Monitorul Oficial. Astfel, transportatorii vor avea încă trei luni de la acel moment pentru înlocuirea numerelor galbene.