Premierul României vine astăzi la Chișinău, în prima sa vizită oficială în străinătate

Premierul României, Luca Niculescu, vine astăzi la Chișinău, în prima sa vizită oficială în străinătate de la preluarea mandatului. Agenda include întrevederi cu conducerea Republicii Moldova, discuții cu investitori români și vizite la obiective energetice, transmite IPN.

Potrivit programului anunțat de Guvernul României, oficialul se va întâlni cu reprezentanții companiilor românești care derulează proiecte de investiții în Republica Moldova, cu personalul Ambasadei și al Consulatului General al României la Chișinău, precum și cu înaltpreasfințitul părinte Antonie, mitropolitul Basarabiei.

La sediul Guvernului, Luca Niculescu va fi întâmpinat de premierul Vasile Tofan. Cei doi vor discuta în cadrul unei întrevederi bilaterale, iar la ora 15:30 vor susține o conferință de presă comună. Ulterior, prim-miniștrii vor vizita Stația Electrică Chișinău și linia electrică Vulcănești-Chișinău.

Programul premierului român mai include întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

În contextul vizitei, circulația și accesul în anumite spații publice din capitală vor fi restricționate temporar, între orele 07:00 și 22:00. Măsurile vor viza centrul orașului și arterele de acces spre Aeroportul Internațional Chișinău.

The post Premierul României vine astăzi la Chișinău, în prima sa vizită oficială în străinătate appeared first on ipn.md.