Î.S. „Moldelectrica” a obținut certificatul de urbanism și condițiile tehnice necesare pentru proiectarea liniei electrice aeriene Bălți–Suceava

Î.S. „Moldelectrica” a obținut certificatul de urbanism și condițiile tehnice necesare pentru proiectarea liniei electrice aeriene Bălți–Suceava, cu o tensiune de 400 kV. Infrastructura, care va avea aproximativ 48 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova, face parte din cea de-a doua fază a interconectării rețelelor electrice dintre Moldova și România.

Potrivit întreprinderii, linia va traversa 12 localități rurale din raioanele Glodeni, Fălești, Bălți și Râșcani. În etapa de proiectare vor fi stabilite traseul definitiv, amplasarea stâlpilor și soluțiile tehnice pentru construcția și exploatarea infrastructurii.

„Obținerea documentelor permite continuarea pregătirii tehnice și administrative a investiției și inițierea elaborării soluțiilor inginerești pentru viitoarea infrastructură energetică”, precizează Moldelectrica.

Proiectul urmărește consolidarea capacității de transport al energiei electrice, extinderea schimburilor transfrontaliere și sporirea siguranței în funcționare a sistemului electroenergetic național. Totodată, linia va contribui la integrarea Republicii Moldova în infrastructura energetică europeană.

Proiectul este implementat de Ministerul Energiei prin intermediul Î.S. „Moldelectrica”, cu sprijin financiar din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Băncii Europene de Investiții și Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Uniunii Europene.