Indemnizații de 200 de mii de lei pentru profesorii care se mută în Găgăuzia și Taraclia

Profesorii care acceptă să se mute în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia pentru a preda în limba română vor primi indemnizații unice de 200 de mii de lei. Măsura a fost aprobată la ședința de miercuri a Guvernului. Potrivit autorităților, scopul este atragerea cadrelor didactice în regiune și reducerea deficitului de cadre didactice, transmite IPN.

În cadrul ședinței executivului, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că una dintre principalele dificultăți este lipsa profesorilor care cunosc suficient de bine limba română pentru a o preda în regiune. De asemenea, deficitul de cadre didactice împiedică și deschiderea mai multor clase cu predare în limba română.

Indemnizația va fi acordată în două tranșe. Prima va fi plătită după repartizarea și încadrarea profesorului în funcție, iar a doua – după șase luni de activitate, cu condiția menținerii raporturilor de muncă.

De acest sprijin vor beneficia cadrele didactice care se angajează să lucreze cel puțin cinci ani în instituțiile de învățământ din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia și să aibă o normă didactică de minimum 18 ore pe săptămână. Profesorii își exprimă în scris acordul privind relocarea și desfășurarea activității didactice în instituțiile de învățământ din UTA Găgăuzia și din raionul Taraclia. Măsura nu se aplică profesorilor care activează deja în instituțiile de învățământ din aceste regiuni. Sprijinul financiar nu va putea fi cumulat cu indemnizația unică acordată tinerilor specialiști în baza unui alt program guvernamental.

The post Indemnizații de 200 de mii de lei pentru profesorii care se mută în Găgăuzia și Taraclia appeared first on ipn.md.