Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, efectuează în perioada 28-29 octombrie o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos. Șeful diplomației moldovenești va avea întrevederi cu oficiali neerlandezi și va discuta despre cooperarea bilaterală și sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi se va întâlni cu omologul său, Tom Berendsen, și cu președintele Camerei Reprezentanților, Thom van Campen.

De asemenea, oficialul de la Chișinău va avea discuții cu membrii Comisiei pentru politică externă și ai Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Parlamentului.

Agenda întrevederilor include cooperarea moldo-neerlandeză, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și dezvoltarea parteneriatelor economice și investiționale, inclusiv în domeniul securității.

În cadrul vizitei, Mihai Popșoi va avea un dialog cu experți ai Institutului de Geopolitică din Haga și ai Centrului de Studii Strategice din Haga.

The post Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos appeared first on ipn.md.