Un bărbat de 50 de ani din Chișinău a murit de gripă. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publica, acesta suferea de boli asociate și nu era vaccinat împotriva gripei sezoniere. Este primul caz de deces asociat gripei în sezonul 2026-2027, transmite IPN.
ANSP precizează că bărbatul era infectat cu virusul gripal de tip A(H1N1). De la începutul sezonului gripal s-au înregistrat trei cazuri de gripă, inclusiv cel soldat cu deces. În aceeași perioadă, au fost raportate peste două mii de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, majoritatea în rândul copiilor. Numărul îmbolnăvirilor a crescut cu circa 10% față de săptămâna precedentă. Totodată, au fost raportate patru cazuri de COVID-19, cu trei mai multe decât în săptămâna anterioară.
ANSP menționează că pentru sezonul gripal 2026-2027, au fost achiziționate 240 de mii de doze de vaccin antigripal, iar peste 77 de mii au fost deja utilizate. Vaccinarea este recomandată persoanelor începând cu vârsta de șase luni, în special copiilor și adulților cu boli cronice, femeilor însărcinate, vârstnicilor și personalului medical.
Instituția precizează că imunitatea după vaccinare se dezvoltă, de regulă, în două-trei săptămâni și durează între șase și 12 luni. Autoritățile recomandă vaccinarea antigripală anuală și respectarea măsurilor de igienă pentru prevenirea infecțiilor respiratorii.
The post Primul deces provocat de gripă în acest sezon appeared first on ipn.md.