Un bărbat de 76 de ani din Chișinău a pierdut 10 000 de euro și 5 700 de dolari, după ce a fost convins de escroci să le transmită banii prin intermediul unui curier. Cazul a fost înregistrat de Poliție în contextul a două escrocherii telefonice raportate în ultimele 24 de ore.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul a fost contactat de persoane necunoscute care s-au prezentat inițial drept reprezentanți ai unei companii de transportare a coletelor, apoi au pretins că reprezintă Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și Serviciul de Informații și Securitate.
Sub pretextul că datele sale personale ar fi fost compromise și că persoane terțe ar urma să contracteze credite în numele său, suspecții l-au convins să le transmită banii pe care îi păstra în numerar.
Poliția precizează că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate două cazuri de escrocherie telefonică, unul dintre acestea fiind comis anterior, iar celălalt la 27 octombrie. Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, alte 69 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte de a provoca prejudicii.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu transmită bani, date bancare sau informații personale persoanelor necunoscute. În cazul unor apeluri suspecte, aceștia sunt îndemnați să întrerupă conversația și să sesizeze imediat Poliția.