A amenințat un procuror și un judecător chiar în sala de judecată. Un bărbat de 33 de ani, arestat preventiv

Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi continuat amenințările chiar și în prezența forțelor de ordine, ignorând avertismentele repetate ale magistraților.

Un procuror, amenințat în timpul judecării unei cereri de arestare preventivă

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat joi, 29 octombrie, că a pus în mișcare acțiunea penală împotriva bărbatului, cercetat pentru ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței.

Primul incident s-ar fi produs la 13 octombrie 2026, în timpul unei ședințe în care instanța analiza o propunere de arestare preventivă formulată împotriva acestuia într-un alt dosar.

Potrivit procurorilor, bărbatul l-ar fi amenințat în mod repetat cu acte de violență fizică pe procurorul care susținea propunerea de arestare.

Trei zile mai târziu, ar fi amenințat și un judecător

Un al doilea incident ar fi avut loc la 16 octombrie, în cadrul unei ședințe în care era analizată o cerere de emitere a unui ordin de protecție împotriva aceluiași bărbat.

De această dată, amenințările ar fi fost îndreptate împotriva judecătorului care soluționa cauza.

Anchetatorii susțin că, din afirmațiile inculpatului, ar fi rezultat intenția acestuia de a pune în practică amenințările după eliberare.

Potrivit Parchetului, în ambele situații, bărbatul ar fi continuat comportamentul agresiv în prezența jandarmilor sau a polițiștilor, deși judecătorii i-ar fi atras atenția în repetate rânduri.

Totodată, acesta ar fi adresat injurii magistraților și altor persoane aflate în sălile de judecată, perturbând desfășurarea ședințelor.

Aceste împrejurări au determinat anchetarea sa și pentru infracțiunea de încălcare a solemnității ședinței.

Bărbatul era în arest la domiciliu și avea o condamnare anterioară

Procurorii precizează că, la momentul primului incident, bărbatul se afla în arest la domiciliu, măsură dispusă într-o altă cauză penală.

De asemenea, cele două infracțiuni de ultraj judiciar sunt cercetate în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu o condamnare anterioară.

La 28 octombrie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au solicitat arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 3 București a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare sau comunicare, după caz.

Cercetările sunt desfășurate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei.

Reprezentanții Parchetului subliniază că incriminarea ultrajului judiciar urmărește protejarea atât a magistraților, cât și a autorității justiției.

Publicat
Din categoria Politic