Incendiu pe Aeroportul Henri Coandă. Femeie, suspectată că a pus foc pe culoarul dintre terminale

Polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene au intervenit după ce au fost sesizați cu privire la producerea incendiului. La fața locului au fost observate degajări de fum, iar pompierii serviciului de salvare și stingere incendii al aeroportului au acționat pentru lichidarea focului.

În zonă a fost identificată o femeie, cetățean român, bănuită că ar fi provocat incendiul. Aceasta a primit îngrijiri medicale și a fost transportată, sub escortă, la mai multe unități spitalicești pentru evaluări și consultații de specialitate, fiind ulterior internată.

Potrivit polițiștilor, femeia figurează cu mai multe internări în unități spitalicești de psihiatrie. După finalizarea evaluărilor medicale, aceasta urmează să fie condusă la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, pentru dispunerea măsurilor legale.

În acest caz, cercetările continuă pentru infracțiunile de distrugere și vătămare corporală.

Poliția precizează că nu au fost înregistrate alte victime sau pagube materiale, iar traficul aerian nu a fost perturbat.

Publicat
Din categoria Politic