Noi reguli pentru integrarea străinilor, adoptate de Parlament în lectură finală

Străinii care locuiesc în Republica Moldova vor avea acces la mai multe măsuri de integrare, inclusiv cursuri de limba română, sprijin pentru angajare și asistență juridică în anumite situații. Parlamentul a adoptat în lectura a doua un proiect de lege care prevede și crearea unui mecanism de cooperare între instituțiile responsabile de integrarea străinilor, transmite IPN.

Proiectul, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, prevede organizarea unor sesiuni de informare și acomodare socio-culturală în Centrele de integrare pentru străini din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație.

Documentul extinde și unele drepturi pentru anumite categorii de străini. Posesorii cărților de rezidență vor putea deveni membri ai asociațiilor de economii și împrumut, iar persoanele aflate în custodie publică vor beneficia de asistență juridică de urgență prin desemnarea unui avocat de serviciu. Cei care solicită statut de apatrid vor avea acces la asistență juridică indiferent de venituri.

Totodată, beneficiarii de protecție temporară vor putea accesa măsuri de ocupare a forței de muncă, inclusiv indemnizație de șomaj. Aceștia nu își vor pierde automat statutul dacă documentul de ședere expiră în perioada participării la astfel de măsuri.

În schimb, proiectul elimină ajutorul bănesc acordat solicitanților de azil, motivul invocat fiind că necesitățile lor de bază sunt deja acoperite prin alte mecanisme legale, care prevăd cazare, alimentație, îmbrăcăminte și alte facilități materiale pentru persoanele fără mijloace de întreținere.

Majoritatea prevederilor legii vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Excepție fac dispozițiile referitoare la noua Lege privind admisia, șederea și supravegherea străinilor, care se vor aplica din 1 iunie 2027.

Anul trecut, 162 de persoane au solicitat sprijin prin Centrele de integrare pentru străini. Cei mai mulți solicitanți au fost cetățeni ai Ucrainei – 100 de persoane, urmați de cetățenii Federației Ruse – 18 persoane, și ai Turciei – patru persoane.

The post Noi reguli pentru integrarea străinilor, adoptate de Parlament în lectură finală appeared first on ipn.md.