Sir Patrick Stewart, Căpitanul Picard din „Star Trek”, a murit. Avea 86 de ani

Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut pentru rolurile căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek” și profesorului Charles Xavier din seria „X-Men”, a murit la vârsta de 86 de ani, relatează antena3.ro.

Actorul s-a stins din viață miercuri, în locuința sa din Los Angeles, după ce a suferit de Alzheimer și demență cu corpuri Lewy.

Vestea morții sale a fost anunțată de Kelly Bush Novak, purtătoarea sa de cuvânt de mulți ani, care a precizat că actorul a fost înconjurat de familie și prieteni în ultimele clipe.

„A fost înconjurat de căldura familiei și a prietenilor, de muzică live, rugăciuni, lacrimi, râsete și emoții profunde, pe care numai el le putea inspira după o viață dedicată celor dragi”, a transmis aceasta.

Marvel Studios, mesaj emoționant după moartea lui Patrick Stewart

Marvel Studios a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea actorului Patrick Stewart:

„Suntem cu toții profund întristați de moartea lui Sir Patrick Stewart. Sir Patrick i-a dat viață profesorului Charles Xavier cu o eleganță, inteligență și umanitate extraordinare, definind acest personaj pentru generații întregi de fani, de la «X-Men» și «Logan» până la «Avengers: Doomsday». A fost un talent unic, un coleg generos și un adevărat gentleman. Gândurile noastre se îndreaptă către soția sa, Sunny, copiii săi, prietenii săi și nenumărații fani din întreaga lume ale căror vieți le-a marcat prin arta sa”, au transmis reprezentanții Marvel Studios pe Facebook.

Cu doar trei zile înainte de moartea lui Patrick Stewart, s-a stins din viață și Walter Koenig, actorul cunoscut pentru rolul lui Pavel Chekov din serialul original „Star Trek”. Acesta a murit duminică, 25 octombrie, la vârsta de 90 de ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Sir Patrick Stewart, Căpitanul Picard din „Star Trek”, a murit. Avea 86 de ani apare prima dată în Realitatea.md.