(video) „Președinta nu a mai avut parte de majorări din 2020”: Cum explică Ministra Finanțelor creșterea salariului Maiei Sandu de la 22.000 la 55.000 de lei

Salariul brut al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, ar putea crește de la 22.300 la 55.000 de lei, potrivit modificărilor propuse la Legea salarizării. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” că noua remunerare ar ține cont de responsabilitatea și poziția funcției de președinte în ierarhia funcțiilor de stat.