VIDEO Tragedie în Cappadocia, una dintre cele mai vizitate regiuni din Turcia: Doi morți după prăbușirea unor stânci

Două persoane au murit, iar o alta a fost rănită joi, în orașul Göreme din regiunea turistică Cappadocia, Turcia, după ce o alunecare de teren provocată de ploile puternice a dus la prăbușirea unei formațiuni stâncoase, au anunțat autoritățile locale, potrivit AFP și Agerpres.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/turcia.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

„Am găsit corpurile a două persoane. Un rănit a fost spitalizat”, a declarat guvernatorul provinciei Nevşehir, Hüseyin Kök.

Incidentul a avut loc la ora locală 15:15, în urma unei căderi de pietre provocate de o alunecare de teren în orașul Göreme, în apropierea unui muzeu în aer liber, a precizat guvernatorul. Zona a fost închisă imediat accesului publicului.

„Operațiunile noastre de căutare și salvare la fața locului sunt în curs. Guvernul își continuă eforturile la fața locului cu toate resursele disponibile”, a declarat Hüseyin Kök.

Cappadocia, una dintre cele mai cunoscute destinații turistice din Turcia, atrage vizitatori din întreaga lume datorită formațiunilor sale stâncoase spectaculoase, cunoscute sub numele de „hornurile zânelor”, formate în urma activității vulcanice din trecutul îndepărtat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Tragedie în Cappadocia, una dintre cele mai vizitate regiuni din Turcia: Doi morți după prăbușirea unor stânci apare prima dată în Realitatea.md.