111 arbori au fost tăiați fără autorizație într-un parc din Edineț. Prejudiciul depășește 2,4 milioane de lei

Un număr de 111 arbori de diferite specii au fost tăiați fără acte permisive în Grădina Publică „Vasile Alecsandri” din municipiul Edineț. Prejudiciul cauzat mediului a fost estimat la 2 498 580 de lei, anunță Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM).

Cazul a fost documentat de inspectorii de mediu în urma unei solicitări depuse de Asociația pentru Drepturile Omului. Verificările au avut loc la fața locului, în prezența unui reprezentant al Primăriei Edineț, iar inspectorii au identificat 111 cioate ale arborilor tăiați în lipsa actelor permisive eliberate de Agenția de Mediu.

Potrivit documentelor examinate, lucrările au fost executate de SRL „ALEXCAM-EXPERT”, în baza unui contract de achiziție de servicii, precum și de Direcția locativ-comunală. Masa lemnoasă rezultată, estimată la aproximativ 50 de metri cubi, a fost luată la evidență contabilă de Primăria municipiului Edineț.

Materialele acumulate în urma controlului urmează să fie transmise organelor de drept pentru examinarea cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor responsabile.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului precizează că tăierea arborilor din spațiile verzi fără autorizațiile prevăzute de lege constituie o încălcare a legislației de mediu și poate atrage răspunderea persoanelor vinovate.