Comunicat de presă
Agenția de Investiții s-a clasat pe locul 2 din 31 de agenții naționale de promovare a investițiilor evaluate în clasamentul regional Emerging Europe 2026. Cu un punctaj de 88,24%, Republica Moldova se situează imediat după Estonia (89,71%) și înaintea Cehiei, Letoniei și Lituaniei, care împart poziția a treia (86,76%). Rezultatul reprezintă o recunoaștere internațională a modului în care Agenția promovează oportunitățile investiționale și avantajele competitive ale Republicii Moldova.
Rezultatele au fost publicate în cadrul celei de-a noua ediții a evaluării realizate de Emerging Europe, care analizează activitatea agențiilor de promovare a investițiilor din Europa Centrală și de Est, Balcani, statele baltice, Caucaz și Asia Centrală.
Ediția din 2026 introduce o metodologie actualizată, care pune accent pe capacitatea agențiilor de a anticipa schimbările economice, de a identifica noi oportunități investiționale și de a adapta strategiile de promovare la evoluțiile pieței internaționale. Evaluarea urmărește șapte dimensiuni ale activității agențiilor, analizate prin intermediul canalelor lor digitale, inclusiv viziunea strategică, identitatea, adaptabilitatea, capacitatea de implementare și cultura transformării organizaționale.
În analiza publicată, Emerging Europe evidențiază în mod special poziționarea strategică a Republicii Moldova în contextul viitoarei reconstrucții a Ucrainei și al procesului de integrare în Uniunea Europeană. Aceste două direcții sunt prezentate drept avantaje care diferențiază oferta investițională a țării și contribuie la consolidarea profilului său economic în regiune.
Rezultatul din 2026 continuă seria recunoașterilor internaționale obținute de Agenția de Investiții. În edițiile anterioare ale clasamentului Emerging Europe, Agenția s-a poziționat pe locul 5 în 2021 și pe locul 7 în 2022, fiind apreciată inclusiv pentru calitatea și actualitatea informațiilor oferite investitorilor.
”Locul 2 între 31 de agenții naționale din regiune este o recunoaștere importantă a muncii echipei noastre și a progresului realizat în ultimii ani. Mă bucur în mod special că strategia actuală a Agenției de Investiții s-a inspirat din experiența unor instituții de referință din regiune, în special din Lituania, dar și din Estonia, Polonia și Cehia, pe care am avut ocazia să le cunoaștem îndeaproape în cadrul vizitelor de studiu. Este o satisfacție să vedem că reușim nu doar să preluăm bune practici internaționale, ci și să le adaptăm la realitățile Moldovei, transformându-le în capacități instituționale validate”, a menționat Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții.
Totodată, rezultatul reconfirmă importanța promovării unor avantaje competitive care depășesc factorii tradiționali, precum costurile și poziția geografică, și evidențiază oportunitățile economice pe termen lung, conectivitatea regională și potențialul Republicii Moldova de integrare în lanțurile valorice europene.
Despre Emerging Europe
Emerging Europe este o platformă dedicată dezvoltării economice și promovării oportunităților din regiune. Clasamentul agențiilor de promovare a investițiilor este realizat începând cu 2018 și urmărește identificarea bunelor practici în promovarea investițiilor și consolidarea competitivității economice regionale.
Rezultatele evaluării Emerging Europe 2026 pot fi consultate aici.
Despre Agenția de Investiții
Agenția de Investiții este instituția publică responsabilă de atragerea investițiilor, promovarea exporturilor și consolidarea imaginii economice a țării. Agenția facilitează relația dintre investitori, mediul de afaceri și autoritățile publice, promovând oportunitățile de dezvoltare economică ale Republicii Moldova.
Website: www.invest.gov.md
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.
The post Agenția de Investiții pe locul 2 în clasamentul Emerging Europe 2026 appeared first on ipn.md.