
De la începutul anului 2026, 47 de persoane, dintre care 17 minori, au decedat în urma intoxicațiilor cu monoxid de carbon. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care atenționează populația să respecte măsurile de prevenire a intoxicațiilor cu monoxid de carbon în perioada rece a anului.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să verifice sobele, coșurile de fum și canalele de evacuare a gazelor de ardere înainte de utilizare. Coșurile de fum trebuie curățate periodic, iar funinginea acumulată trebuie înlăturată. De asemenea, este interzisă utilizarea sobelor defecte și blocarea canalelor de evacuare. Focul trebuie stins pe timpul nopții, iar încăperile trebuie aerisite corespunzător.
Cetățenii sunt rugați să nu supraîncălzească sobele, să nu aprindă focul cu substanțe sau materiale inflamabile și să îndepărteze obiectele din apropierea sobelor și a aparatelor de încălzit.
În cazul în care simțiți miros de fum sau observați semne de intoxicație, părăsiți imediat încăperea, alertați persoanele aflate în pericol și apelați Serviciul Unic de Urgență 112.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că joi, 29 octombrie, doi bărbați în vârstă de 57 și, respectiv, 27 de ani au fost depistați decedați în două încăperi diferite ale locuinței.
Corpurile neînsuflețite ale acestora au fost descoperite de proprietara casei, care a alertat serviciile de urgență. Potrivit IGSU, victimele s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de soba de încălzit. Incendiu în locuință nu s-a produs.
Caz tragic în raionul Sîngerei: Două persoane ar fi murit intoxicate cu monoxid de carbon
Articolul Bilanț tragic: 47 de persoane, inclusiv minori, au murit intoxicate cu monoxid de carbon de la începutul anului apare prima dată în Realitatea.md.