Un subofițer al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a trecut în rezervă, la 30 octombrie 2026, după 23 de ani de activitate în serviciul salvatorilor și pompierilor.
Este vorba despre plutonierul adjutant Brînza Igor, șef de gardă al Echipei de intervenții la incendii din cadrul Direcției regionale căutare-salvare nr. 2. Pe parcursul carierei, acesta a participat la numeroase misiuni de stingere a incendiilor și de lichidare a consecințelor situațiilor excepționale, contribuind la protejarea vieții și bunurilor cetățenilor.
Pentru activitatea desfășurată, subofițerul a fost decorat cu mai multe distincții, printre care medaliile Ministerului Afacerilor Interne „Serviciu Impecabil” de gradele III, II și I, medalia IGSU „Pentru Serviciu Ireproșabil”, clasa II, și insigna „Salvator Eminent”.
Conducerea MAI și IGSU, precum și colegii săi, i-au adresat felicitări și mulțumiri pentru devotamentul și contribuția adusă misiunilor de salvare.
În semn de rămas-bun, la finalul ceremoniei, tradițional, plutonierul adjutant a fost stropit cu apă din furtunul unei autospeciale de intervenție, marcând astfel încheierea carierei sale în serviciul salvatorilor și pompierilor.