Patru morți și 11 răniți după prăbușirea unui elicopter al misiunii EUFOR în Bosnia și Herțegovina

Un elicopter militar implicat în misiunea de menținere a păcii a Uniunii Europene (EUFOR) s-a prăbușit în apropierea satului Gorice, din districtul Brčko, Bosnia și Herțegovina. În urma accidentului, patru persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, potrivit presei locale.

Toate victimele ar fi cetățeni italieni. Ministerul Apărării de la Roma a confirmat că aparatul de zbor aparținea forțelor armate italiene și executa o misiune în cadrul operațiunii EUFOR.

Potrivit informațiilor preliminare, elicopterul ar fi fost un CH-47 Chinook, destinat transportului greu. Cauzele prăbușirii nu sunt deocamdată cunoscute, iar echipele de salvare intervin la locul accidentului.

Misiunea EUFOR activează în Bosnia și Herțegovina din decembrie 2004 și are drept scop menținerea unui mediu sigur și sprijinirea respectării Acordurilor de la Dayton, care au pus capăt războiului din Bosnia în 1995. În prezent, operațiunea reunește peste 1 000 de militari din mai multe state, inclusiv Germania.