Peste trei mii de camioane au traversat Moldova într-o singură zi: Exporturile din Ucraina aglomerează frontiera

Peste 3.000 de camioane au traversat în ultimele 24 de ore punctele vamale ale Republicii Moldova, în ambele direcții. Traficul este în creștere din cauza exporturilor de cereale, a schimbării rutelor comerciale și a numărului mai mare de transporturi de mărfuri din Ucraina care tranzitează țara noastră, anunță Serviciul Vamal (SV).

Pentru a evita cozile la frontieră, autoritățile le recomandă transportatorilor să aleagă punctul de trecere în funcție de traseu și de tipul mărfurilor transportate. Cei care merg spre Leușeni–Albița sau Sculeni–Sculeni cu camioane goale pot opta, în funcție de itinerar, pentru punctele de trecere Cahul–Oancea sau Costești–Stânca.

În cazul camioanelor care transportă marfă, alegerea traseului depinde și de controalele necesare. De exemplu, dacă mărfurile trebuie să treacă prin verificări fitosanitare sau sanitar-veterinare, transportatorii trebuie să aleagă un punct vamal unde sunt disponibile aceste servicii. Totodată, prin Cahul–Oancea pot ieși din țară camioanele încărcate cu mărfuri ale companiilor care au statut de operator economic autorizat (AEO).

Pentru a reduce timpul de așteptare la Costești–Stânca, transportatorii pot folosi sistemul de programare electronică BQS. Acesta le permite să își planifice din timp plecarea de la depozit și sosirea la frontieră.

SV recomandă și folosirea sistemului NCTS, prin care declarația de tranzit poate fi completată și transmisă electronic înainte ca camionul să ajungă la frontieră. În acest fel, autoritățile vamale pot primi din timp informațiile necesare pentru pregătirea formalităților.

De asemenea, transportatorii pot depune în avans declarația sumară de intrare în Uniunea Europeană (ENS), inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova, dacă au acces la sistemele informatice necesare. Această declarație este obligatorie pentru intrarea mărfurilor în UE și trebuie depusă separat de declarația de tranzit prin NCTS.

Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomandă transportatorilor să își împartă cursele pe zile și intervale orare diferite și să verifice situația traficului înainte de plecare. De asemenea, pregătirea din timp a documentelor necesare poate grăbi trecerea frontierei.

SV menționează că ține legătura cu autoritățile din România pentru a coordona activitatea la punctele de trecere. În posturile cu trafic intens a fost suplimentat personalul, iar cele două părți caută soluții pentru a procesa mai repede camioanele și a folosi cât mai eficient infrastructura existentă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Peste trei mii de camioane au traversat Moldova într-o singură zi: Exporturile din Ucraina aglomerează frontiera apare prima dată în Realitatea.md.