Producția de opiu în Afganistan a crescut de cinci ori într-un an. Peste 43 mii de hectare au fost cultivate cu mac

Producția de opiu în Afganistan a crescut cu aproximativ 400% în 2026, comparativ cu anul precedent. Suprafața cultivată cu mac a ajuns la 43 000 de hectare, față de 10 000 de hectare în 2025, potrivit unui raport al Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), cu sediul la Viena.

Volumul de opiu produs a crescut, la rândul său, de la aproximativ 300 de tone în 2025 la 1 500 de tone în acest an, arată documentul.

În 2022, mișcarea islamistă radicală talibană, revenită la putere în Afganistan, a interzis cultivarea macului pentru producția de opiu. Cu toate acestea, suprafețele cultivate în prezent rămân mult sub nivelul de dinaintea interdicției, când ajungeau la aproximativ 200 000 de hectare.

Raportul UNODC mai arată că veniturile intermediarilor implicați în comerțul cu opiu au ajuns la 525 de milioane de euro, nivel comparabil cu cel înregistrat înainte de introducerea interdicției de către talibani.