Unele salarii de la Ministerul Apărării ar putea crește cu până la 40% din 2027. Cine sunt angajații vizați

Salariile unor angajați din cadrul Ministerului Apărării ar putea crește cu până la 40% începând cu 1 ianuarie 2027. Majorările ar urma să vizeze în special funcțiile care necesită competențe specifice și presupun un grad ridicat de dificultate, informează telegraph.md, cu referire la Realitatea.md

Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV. Potrivit acestuia, la începutul anului viitor este prevăzută revizuirea grilelor de salarizare, iar unele categorii de angajați ar putea beneficia de creșteri cuprinse între 20% și 40%.

Printre cei vizați se numără specialiștii în geniu militar și tehnologia informației. Valoarea majorării va depinde de specificul activității, gradul de dificultate și competențele necesare pentru exercitarea funcției.

Conform planului prezentat anterior de Guvern, salariile din domeniul apărării naționale ar urma să crească, în medie, cu 19% de la 1 ianuarie 2027. Unele categorii de specialiști ar putea primi însă majorări mai mari, în funcție de responsabilități.