Vrea să studieze în SUA și să găsească soluții pentru poluare. Teodor Moscalu a primit Bursa Gheorghe Lazăr la GALA MEDIAFAX 35

Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax.

Printre momentele dedicate performanței și viitorului s-a numărat acordarea celor cinci burse pentru tineri care s-au remarcat în domenii precum tehnologia, antreprenoriatul, educația, științele și cultura.

Bursa Gheorghe Lazăr, pentru educație și mediu, acordată lui Teodor Moscalu

Cea de-a treia bursă prezentată la gala aniversară poartă numele lui Gheorghe Lazăr, pedagogul și întemeietorul învățământului în limba română din Țara Românească. La 24 martie 1818, acesta a înființat, la Mănăstirea Sfântul Sava din București, prima școală superioară cu predare în limba română.

Bursa Gheorghe Lazăr este dedicată educației și mediului, susținând performanța, cercetarea și proiectele care pot contribui la un viitor mai sustenabil.

Prezentatorul galei, actorul Șerban Pavlu, l-a descris pe Teodor Moscalu drept un tânăr ale cărui rezultate în cercetare și în competițiile științifice au atras atenția unor universități prestigioase.

„Teodor a dezvoltat proiecte premiate la nivel internațional și național, iar rezultatele lui au atras atenția unor universități precum MIT și Harvard. Adică a ajuns să fie căutat de școlile la care alții doar visează să fie primiți”, a spus Șerban Pavlu.

Bursa a fost înmânată de Ana Maria Diaconescu, Events and Institutional Partnerships Director la One United Properties.

One United Properties susține educația și cercetarea pentru un viitor sustenabil

În discursul său, Ana Maria Diaconescu a vorbit despre legătura dintre dezvoltarea sustenabilă și investiția în educație, subliniind că viitorul orașelor depinde și de oamenii care vor găsi soluții la provocările societății.

Reprezentanta One United Properties a făcut o paralelă între întrebările pe care compania și le pune atunci când construiește proiecte imobiliare și responsabilitatea de a investi în pregătirea generațiilor viitoare.

Ana Maria Diaconescu, Events and Institutional Partnerships Director la One United Properties, participa la Gala „Mediafax 35 de Ani”, eveniment organizat in Sala „Mitita Constantinescu” a Bancii Nationale a Romaniei din Bucuresti, joi, 29 octombrie 2026. Manifestarea marcheaza trei decenii si jumatate de activitate a agentiei Mediafax, unul dintre principalii furnizori din Romania de stiri si informatie generala si de business, fotografii de presa si continut editorial pentru mass-media si mediul de afaceri. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

„În profesia noastră suntem obișnuiți să ne întrebăm ce va rămâne în urma unei construcții peste 20, 50 sau 100 de ani. În această seară, aceeași întrebare ne îndreaptă către educație. Ce construim astăzi prin sprijinul pe care îl acordăm unui tânăr?”, a declarat Ana Maria Diaconescu.

Aceasta a evidențiat pasiunea lui Teodor pentru chimie și interesul său pentru o problemă care afectează întreaga societate: poluarea.

„Este remarcabil că un tânăr aflat încă în anii de liceu, în clasa a XII-a, își pune deja întrebarea: cum poate ceea ce învăț să le fie de folos și celorlalți?”, a spus reprezentanta companiei.

Ana Maria Diaconescu a amintit și de munca din spatele rezultatelor obținute de elev, subliniind importanța profesorilor care îl îndrumă și a familiei care îi este alături.

Potrivit acesteia, performanța în cercetare presupune ore de studiu, experimente repetate, răbdare și sprijinul celor din jur.

Teodor Moscalu vrea să continue cercetarea în Statele Unite

Ajuns pe scenă pentru a primi bursa, Teodor Moscalu a mărturisit că este emoționat de moment și le-a mulțumit organizatorilor pentru distincție.

Întrebat de Ana Maria Diaconescu despre planurile sale după terminarea clasei a XII-a și despre locul în care ar dori să continue cercetarea, tânărul a spus că ia în calcul studiile în Statele Unite.

Ana Maria Diaconescu, Events and Institutional Partnerships Director la One United Properties, inmaneaza Bursa Gheorghe Lazar lui Teodor Moscalu in cadrul Galei „Mediafax 35 de Ani”, eveniment desfasurat in Sala „Mitita Constantinescu” a Bancii Nationale a Romaniei din Bucuresti, joi, 29 octombrie 2026. Manifestarea marcheaza trei decenii si jumatate de activitate a agentiei Mediafax, unul dintre cei mai mari furnizori de informatie generala si de afaceri, stiri, fotografii si continut editorial pentru mass-media si mediul de afaceri. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

„Planul meu o să rămână momentan pe cercetare și am decis că cea mai bună variantă personală ar fi în America. Nu știu cât de mari sunt șansele. Sper să intru”, a declarat Teodor Moscalu.

Elevul a explicat că unul dintre motivele pentru care ia în considerare universitățile americane este accesul la finanțări mai mari pentru cercetare și la resurse care i-ar permite să lucreze la proiecte complexe.

„Acolo fondurile sunt mult mai mari decât în alte părți. Și, în orice eventualitate, dacă doresc să fac orice cercetare pe orice fel de dificultate, știu că este posibil acolo și că sunt extrem de încurajat”, a explicat tânărul.

Ana Maria Diaconescu i-a transmis că One United Properties îl va susține în continuare și că este binevenit să ducă proiectele de cercetare mai departe și în România.

„Teodor, îți dorim să-ți păstrezi curiozitatea, răbdarea de a verifica toate datele și curajul de a pune întrebări dificile”, i-a transmis reprezentanta companiei.

Teodor Moscalu, proiecte de cercetare pentru combaterea poluării

Interesul lui Teodor pentru chimie depășește performanțele obținute la olimpiade și competiții internaționale. Tânărul lucrează la dezvoltarea unor materiale cu potențial de utilizare în captarea substanțelor poluante, inclusiv prin cercetarea structurilor metal-organice, cunoscute sub denumirea de MOF-uri.

Unul dintre obiectivele cercetării sale este identificarea unor soluții prin care anumite substanțe nocive să poată fi captate și eliminate din mediu. Proiectul său privind materialul MOF-5 a fost recompensat la competiții științifice, iar rezultatele sale au fost prezentate și în competiții internaționale de cercetare.

Teodor a obținut, printre altele, distincții la International Chemistry Competition și International Student Chemistry Olympiad în 2026, iar proiectele sale au fost prezentate în cadrul unor competiții de cercetare asociate unor instituții academice internaționale.

Bursa Gheorghe Lazăr, susținută de One United Properties, reprezintă o recunoaștere a rezultatelor obținute de tânăr și o încurajare pentru continuarea cercetării într-un domeniu în care educația și inovația pot contribui la găsirea unor soluții pentru problemele de mediu.

Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax.

A fost o seară dedicată unui moment important din istoria agenției, celebrat alături de oameni și organizații care contribuie, prin activitatea lor, la viața publică, economică și culturală a României.

Le mulțumim partenerilor care au făcut posibilă organizarea Galei Mediafax 35 și care ne-au fost alături la această aniversare: Prime Batteries, Banca Transilvania, One United Properties, Elektra Invest, Citadina98, Avimi, Electromontaj, Anioest, BCR, Transavia, Elis Pavaje, Romgaz, Concelex, BRD, Transgaz, Waldevar, Altex, Tecnic și E-Infra.

O mulțumire specială adresăm Băncii Naționale a României, pentru gazduirea evenimentului, pentru ospitalitatea și sprijinul oferite.

Mulțumim tuturor celor care au sărbătorit alături de noi cei 35 de ani de Mediafax!

Publicat
Din categoria Politic