Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, detaliază în primul interviu scris de la preluarea mandatului, acordat reporterului Mediafax în prima zi lucrătoare de la startul sezonului rece, care sunt prioritățile la conducerea instituției, unde a venit în plină stare de alertă energetică și în situație de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, dar și cu puțin timp de debutul oficial al sezonului de extragere a gazelor naturale.
Expert tehnic judiciar în domeniul gazelor naturale și expert consultant în domeniul energiei, eficienței și al politicilor energetice, fost director general, dar și președinte al Consiliului de Administrație al Romgaz, dar și profesor universitar, Dumitru Chisăliță a venit la conducerea Ministerului Energiei din funcția de președinte al Asociației Energia Inteligentă.
„Prioritatea mea este menținerea continuității alimentării”
Reporter: Care sunt măsurile imediate pe care le-ați propus sau aplicat în primele zile de mandat și pentru această iarnă?
Dumitru Chisăliță: Prima preocupare a fost pregătirea sistemului pentru sezonul rece, prin coordonarea sectorului de energie electrică cu cel al gazelor naturale. La 30 octombrie, Guvernul a aprobat măsurile pe care le-am propus pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027 și constituirea Comandamentului energetic de iarnă. Acest cadru permite monitorizarea comună a celor două sisteme, identificarea dificultăților și stabilirea măsurilor operative necesare.
Concret, măsurile urmăresc asigurarea combustibililor, disponibilitatea centralelor, pregătirea rețelelor și a echipelor de intervenție, precum și continuitatea alimentării sistemelor de termoficare. Coordonarea este esențială mai ales în perioadele de ger, când crește simultan necesarul de gaze pentru încălzire și pentru producerea energiei electrice.
În paralel, am mers la Cernavodă și la Iernut pentru a analiza împreună cu echipele implicate stadiul investițiilor și etapele necesare continuării lor. Pregătirea iernii și finalizarea proiectelor trebuie urmărite împreună, cu responsabilități clare și evaluări tehnice actualizate.
Reporter: Ce măsuri aveți în vedere pentru reducerea facturilor la energie electrică și gaze naturale?
Dumitru Chisăliță: Pentru consumatori contează suma de plată și posibilitatea de a o susține din veniturile pe care le au. De aceea, protejarea gospodăriilor vulnerabile trebuie corelată cu măsurile care reduc costurile din sistem.
La gaze naturale, cadrul stabilit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/2026, cu modificările ulterioare, se aplică pentru consumul clienților casnici până la 31 martie 2027. Evaluarea măsurilor pentru perioada următoare trebuie să țină cont de evoluția pieței, de suportabilitatea facturilor și de capacitatea de finanțare.
La electricitate, creșterea producției disponibile, dezvoltarea rețelelor și utilizarea eficientă a stocării pot diminua presiunea asupra prețurilor, în special în orele de vârf. Investițiile în eficiență energetică pot reduce consumul necesar pentru același nivel de confort sau de producție.
Pentru industrie, predictibilitatea costurilor este foarte importantă. Contractele pe termen mediu și lung pot reduce expunerea la variațiile zilnice ale pieței, iar investițiile în producție proprie și eficiență pot susține competitivitatea. Aceste soluții trebuie dezvoltate într-un cadru stabil, care să permită companiilor să investească.
Orice măsură trebuie evaluată prin efectul real asupra consumatorului și prin costurile pe care le presupune pentru economie.
Reporter: Care sunt estimările privind capacitatea României de a acoperi necesarul de energie electrică și gaze naturale în această iarnă?
Dumitru Chisăliță: Acoperirea consumului trebuie evaluată pentru fiecare perioadă a iernii și, la electricitate, pentru fiecare interval de consum. Un bilanț favorabil pe ansamblul sezonului nu exclude presiuni în anumite ore, mai ales dacă se suprapun temperaturi scăzute, o producție redusă din surse regenerabile și indisponibilități ale unor centrale.
La energie electrică, evaluarea se bazează pe producția efectiv disponibilă, rezervele de sistem și capacitatea de schimb cu țările vecine. Interconectările contribuie la securitatea aprovizionării, dar disponibilitatea importurilor trebuie analizată și în raport cu situația din regiune.
La gaze naturale, contează producția internă, volumele înmagazinate și sursele complementare de aprovizionare. La fel de importantă este capacitatea de a extrage și transporta zilnic gazele necesare. De aceea, programul de iarnă urmărește gestionarea stocurilor pe întregul sezon, inclusiv pentru lunile februarie și martie.
Acesta este rolul coordonării operative dintre instituții și operatori: să actualizeze permanent evaluările și să permită intervenția din timp. Prioritatea mea este menținerea continuității alimentării, pe baza unor scenarii prudente și a resurselor efectiv disponibile.
„Așteptarea mea este ca părțile implicate să respecte termenele agreate”
Reporter: Care este stadiul marilor proiecte din energie: centralele electrice pe gaz Mintia și Iernut și proiectul de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră Neptun Deep?
Dumitru Chisăliță: La Mintia, prima turbină pe gaze a fost sincronizată cu Sistemul Electroenergetic Național la 15 octombrie. Aceasta are o capacitate instalată de 575 MW, iar programul de teste a fost corelat cu vârful de consum de seară. Pentru a doua turbină, de aceeași capacitate, calendarul comunicat prevede începerea testelor la jumătatea lunii decembrie. Sunt etape importante, iar contribuția efectivă a centralei va crește în funcție de rezultatele testelor și de parcurgerea procedurilor de punere în funcțiune.
La Iernut, în cadrul vizitei din 31 octombrie, am analizat activitățile coordonate de Romgaz în calitate de antreprenor general și pregătirea etapelor de testare. Noua centrală are o capacitate de 430 MW. Conform evaluărilor prezentate, sincronizarea cu rețeaua este estimată cel târziu în trimestrul I 2027, iar intrarea în operare comercială până la finalul semestrului I 2027. Aceste repere depind de finalizarea lucrărilor și a verificărilor tehnice.
Pentru Neptun Deep, OMV Petrom și Romgaz estimează prima producție de gaze în prima jumătate a anului 2027. Raportarea OMV Petrom din 29 octombrie indică instalarea platformei, finalizarea a opt sonde și a conductei către țărm. Producția anuală la platou este estimată la aproximativ 8 miliarde de metri cubi, pentru întregul proiect. Atingerea acestui nivel va fi graduală, după începerea producției.
Aceste investiții se completează și vor întări capacitatea României de a-și asigura resursele energetice. În planificarea operativă, aportul lor trebuie luat în calcul pe măsură ce devine efectiv disponibil.
Reporter: Faceți sau vă propuneți demersuri pentru accelerarea finalizării și punerii în funcțiune a investițiilor?
Dumitru Chisăliță: Da. Vizitele la Cernavodă și la Iernut au urmărit tocmai evaluarea din teren a proiectelor, împreună cu reprezentanții companiilor și cu echipele tehnice.
Pentru mine, accelerarea înseamnă identificarea etapelor care condiționează finalizarea, rezolvarea la timp a problemelor administrative și o coordonare mai bună între beneficiari, executanți și autorități. Ministerul trebuie să intervină acolo unde are competența de a facilita aceste etape, cu respectarea responsabilităților conducerilor companiilor și a obligațiilor contractuale.
Așteptarea mea este ca părțile implicate să respecte termenele agreate și să îmbunătățească ritmul de execuție. Calendarul trebuie susținut de lucrări realizate și de teste parcurse în condiții de siguranță. Obiectivul este ca investițiile să ajungă cât mai curând să producă energie în mod fiabil.
„Dezvoltarea stocării nu a fost suficient corelată cu nevoile sistemului energetic”
Reporter: Aveți un plan pentru stocare, având în vedere observațiile formulate recent de dvs ca președinte AEI în analiza pentru Mediafax?
Dumitru Chisăliță: Trebuie să dezvoltăm urgent această viziune de ansamblu. Din păcate, până acum, dezvoltarea stocării nu a fost suficient corelată cu nevoile sistemului energetic. Nu este suficient să instalăm baterii; contează unde sunt amplasate, ce capacitate au, pentru câte ore pot livra energie și ce probleme rezolvă.
Voi urmări construirea acestei viziuni împreună cu Transelectrica, ANRE și operatorii de distribuție, astfel încât investițiile și mecanismele de sprijin să răspundă unor nevoi clare: echilibrarea sistemului, reducerea congestiilor și acoperirea orelor de consum ridicat. Stocarea trebuie să contribuie atât la siguranța alimentării, cât și la reducerea costurilor suportate de consumatori.
În căutare de finanțare pentru electrificarea României
Reporter: Aveți un plan sau un program pentru punerea în practică a Proclamației de electrificare a caselor de la Padeș? Cu doar 27 de milioane de euro s-ar finaliza electrificarea tuturor caselor fără energie electrică din România, potrivit estimărilor Asociației Energia Inteligentă.
Dumtru Chisăliță: Da. Am informat prim-ministrul despre necesitatea unui program pentru electrificarea locuințelor care încă nu au acces la energie electrică și am solicitat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să identificăm surse de finanțare sau să includem acest obiectiv în viitoarele programe de finanțare.
Proclamația de la Padeș privește toate gospodăriile din România în care oamenii trăiesc încă fără electricitate. Obiectivul meu este să transformăm acest apel într-un program concret, cu finanțare, termene și responsabilități clare, pentru eradicarea acestei forme extreme de sărăcie energetică.
Soluțiile trebuie adaptate fiecărei situații: racordare la rețea unde este fezabilă și sisteme autonome cu stocare pentru locuințele izolate, cu asigurarea întreținerii acestora. Am făcut primii pași instituționali; următoarea etapă este stabilirea mecanismului de finanțare și a calendarului de implementare.
Reporter: Dincolo de reducerea accizei la motorină și condițiile privind exporturile, ce alte măsuri aveți în vedere pentru piața carburanților?
Dumitru Chisăliță: Pe 30 octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere. Este asigurată astfel continuarea mecanismului de diminuare temporară a accizei la motorina standard pentru perioada noiembrie 2026 – ianuarie 2027, cu evaluări bilunare, precum și a celorlalte măsuri prevăzute de cadrul legal.
Pe lângă acciză și regimul aplicabil exporturilor și livrărilor intracomunitare, sunt menținute limitarea adaosului comercial și obligațiile de raportare. Efectele trebuie urmărite atât în prețul plătit de consumator, cât și în capacitatea pieței de a asigura aprovizionarea.
Din perspectiva Ministerului Energiei, prioritățile sunt continuitatea aprovizionării, diversificarea surselor și funcționarea infrastructurii de rafinare și logistică. O eventuală măsură suplimentară trebuie fundamentată împreună cu Ministerul Finanțelor și cu celelalte instituții competente, în funcție de evoluția pieței și de impactul bugetar. Este important să protejăm consumatorii și să păstrăm condițiile necesare pentru aprovizionare și investiții.
Când ar putea fi repornită rafinăria Petrotel
Reporter: Ce demersuri aveți în vedere pentru capacitatea de rafinare a României și pentru reluarea activității Petrotel, deținută de Lukoil, închisă sub efectul sancțiunilor internaționale la adresa gigantului rus?
Dumitru Chisăliță: Capacitatea de rafinare din România este importantă pentru securitatea aprovizionării și pentru reducerea vulnerabilității la perturbări externe. Petrotel trebuie analizată din această perspectivă, cu respectarea regimului de sancțiuni și a tuturor condițiilor legale aplicabile.
Reluarea activității presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor juridice, financiare și tehnice, inclusiv accesul la materie primă și la serviciile necesare funcționării. O autorizare pentru negocieri privind vânzarea unor active nu echivalează cu autorizarea tranzacției și nici nu confirmă, prin ea însăși, că rafinăria poate relua producția.
Demersurile instituționale trebuie să urmărească o soluție viabilă, în coordonare cu autoritățile competente și cu partenerii externi. Nu aș avansa un termen de repornire înainte ca aceste condiții să fie îndeplinite.
Reporter: Cum percepeți acum – când sunteți, să zicem, de cealaltă parte a baricadei – capacitatea de a determina schimbările promovate în calitate de președinte al Asociației Energia Inteligentă, din poziția de ministru al Energiei?
Dumitru Chisăliță: Din mediul asociativ poți identifica probleme, propune soluții și pune presiune publică pentru schimbare. Ca ministru, ai pârghii instituționale mai puternice, dar și posibilitatea de a transforma propunerile în măsuri legale, finanțate și aplicabile. O decizie depinde adesea de colaborarea mai multor ministere, de avize și de resursele disponibile.
Experiența mea din puținele zile de când sunt ministru îmi arată că autoritatea unei funcții nu înseamnă automat și capacitatea de a produce rapid toate schimbările necesare si dorite. Contează echipa, sprijinul guvernamental și parlamentar și capacitatea de a urmări implementarea până la capăt. Aceste condiționări fac diferența între necesități și realizări.
Nu mă consider de cealaltă parte a baricadei. Sunt în continuare de partea corectitudini și voi lupta, folosind toate mijloacele legale și măsuri fundamentate, fără populism, pentru ca oamenii să aibă acces la energie sigură și la prețuri corecte.
Dar este o luptă în care Ministerul Energiei deține doar o parte dintre pârghiile necesare schimbării. Rezultatele depind de implicarea și coordonarea tuturor celor care au atribuții și putere de decizie: Guvern, Parlament, autorități de reglementare și companii din sector.