Transportul și tranzitul cerealelor prin frontiera dintre Republica Moldova și România vor fi facilitate, inclusiv prin punctul de trecere Costești-Stânca. Măsura convenită de autoritățile celor două state vizează și cerealele provenite din Ucraina, care tranzitează teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, decizia a fost discutată de reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și cei ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din România.
În cadrul discuțiilor, partea română și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la fluidizarea transporturilor de cereale prin punctele de trecere existente și a acceptat permiterea tranzitului prin punctul Costești-Stânca.
Autoritățile susțin că deschiderea acestei rute va permite diversificarea traseelor de transport, reducerea aglomerației la frontieră și îmbunătățirea condițiilor logistice pentru operatorii economici implicați în comerțul cu cereale.