Protecția copiilor, între promisiuni și realitate: 676 de milioane de lei fără acoperire financiară în noul program guvernamental

Vicepreședinta Partidului Național Moldovenesc (PNM), Tatiana Codreanu, critică lipsa surselor de finanțare pentru o parte importantă a Programului pentru protecția drepturilor copilului 2027–2030, lansat în consultări publice de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Potrivit acesteia, din costul total estimat la 1,88 miliarde de lei, aproximativ 676 de milioane de lei, reprezentând aproape 36%, nu au surse de finanțare identificate.

Tatiana Codreanu atrage atenția că deficitul de finanțare prevăzut în document crește de la aproape 86 de milioane de lei în 2027 la peste 262 de milioane de lei în 2030, ceea ce ridică întrebări privind posibilitatea realizării obiectivelor asumate.

„Dacă am putea finanța programele naționale din promisiuni, Republica Moldova ar fi una dintre cele mai bogate țări din Europa”, a declarat vicepreședinta PNM.

Aceasta amintește că, în procesul de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova și-a asumat implementarea Garanției europene pentru copii, care urmărește asigurarea accesului copiilor aflați în dificultate la servicii esențiale, indiferent de veniturile familiei sau de localitatea în care trăiesc.

Noul program guvernamental, care urmează să fie adoptat până în decembrie 2026, ar trebui să contribuie la realizarea acestui angajament. Totuși, Tatiana Codreanu consideră că, înainte de aprobarea unor noi obiective, autoritățile trebuie să explice în ce măsură au fost îndeplinite țintele programului precedent, pentru perioada 2022–2026.

Potrivit acesteia, programul actual prevedea reducerea sărăciei extreme în rândul copiilor la 8,5% până în 2026 și diminuarea sărăciei absolute în gospodăriile cu trei sau mai mulți copii la 25%.

Vicepreședinta PNM invocă datele Biroului Național de Statistică, potrivit cărora, în 2025, rata sărăciei absolute în rândul persoanelor din gospodăriile cu trei sau mai mulți copii era de 41,5%.

Totodată, aceasta menționează că 40% din populația mediului rural trăia sub pragul sărăciei absolute, iar în sudul țării indicatorul ajungea la 46,5%. Conform datelor incluse în fundamentarea noului program, 31,4% dintre copii trăiau în sărăcie absolută în 2025.

„Putem adopta programe, putem scrie strategii și putem stabili obiective pentru 2030. Dar copiii cresc astăzi. Un copil care are cinci ani acum va avea nouă ani când se va încheia noul program. Patru ani în care sărăcia poate însemna alimentație insuficientă, acces limitat la servicii și oportunități pierdute”, a subliniat Tatiana Codreanu.

În acest context, vicepreședinta PNM solicită autorităților să prezinte rezultatele programului 2022–2026, să precizeze care dintre măsurile planificate pentru următorii patru ani depind de cele 676 de milioane de lei fără finanțare identificată și să indice numărul copiilor care vor beneficia anual de servicii și sprijin.

De asemenea, aceasta cere clarificări privind responsabilitatea pentru eventualele obiective neîndeplinite până în 2030.

„Susțin investițiile în copii și alinierea sistemului nostru la standardele europene. Tocmai de aceea consider că fiecare angajament trebuie însoțit de bani, termene, responsabilități și rezultate verificabile”, a declarat Tatiana Codreanu.