Zeci de persoane s-au intoxicat într-o săptămână. Medicamentele, principala cauză

În perioada 26 octombrie-1 noiembrie, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 45 de solicitări pe motiv de urgențe toxice, printre care 21 de intoxicații cu medicamente, 10 de altă geneză, șase cu alcool, cinci cu ciuperci și trei cu monoxid de carbon. În total, în această perioadă, ambulanța a fost solicitată de 14.361 de cetățeni.

Săptămâna trecută, echipele AMU au intervenit în cazul a 89 de persoane care au avut de suferit în urma a 66 de accidente rutiere. După acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești, 70 de pacienți, dintre care 12 copii, au fost transportați la spital pentru tratament specializat.

De asemenea, CNAMUP a recepționat 70 de solicitări pentru persoane cu urgențe generate de agenți fizici, chimici și de mediu, printre care 35 de cazuri de combustii, două de hipotermie și unul de degerătură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Zeci de persoane s-au intoxicat într-o săptămână. Medicamentele, principala cauză apare prima dată în Realitatea.md.