Consumul de gaze naturale pe malul drept al Nistrului a scăzut cu 43,3% în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, necesarul de energie electrică a fost acoperit integral, iar stocurile de carburanți s-au menținut stabile, potrivit datelor prezentate de Ministerul Energiei.
În perioada analizată, pe malul drept al Nistrului au fost consumate 12,21 milioane de metri cubi de gaze naturale, față de 21,55 milioane de metri cubi în perioada corespunzătoare din 2025. Pe malul stâng al Nistrului, consumul efectiv a constituit 13,28 milioane de metri cubi.
Transportul gazelor naturale s-a desfășurat fără defecțiuni la conductele magistrale, iar toate cele 81 de stații de predare a gazelor au funcționat fără incidente.
În ceea ce privește energia electrică, consumul pe malul drept al Nistrului a fost de 94 392 MWh, în scădere cu 0,25% față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrați 94 633 MWh.
Necesarul de energie electrică a fost acoperit integral pe ambele maluri ale Nistrului, fără activarea ajutorului de avarie.
Pe malul drept, energia electrică a fost produsă de Termoelectrica, CET-Nord, hidrocentrala de la Costești și din surse regenerabile. Producția internă a fost completată prin importuri din România, în baza contractelor bilaterale și a tranzacțiilor bursiere, precum și din Ucraina, în baza contractelor bilaterale.
În sectorul carburanților, Republica Moldova a importat aproximativ 14 500 de tone de benzină și motorină într-o singură săptămână. Dintre acestea, peste 3 500 de tone au reprezentat benzină importată din România și Bulgaria, iar peste 11 000 de tone – motorină provenită din Uniunea Europeană, India, Arabia Saudită și Oman.
Stocurile de carburanți din depozitele petroliere, Portul Internațional Liber Giurgiulești și stațiile de alimentare au rămas stabile, fără fluctuații semnificative.
Totodată, Termoelectrica și CET-Nord nu au raportat incidente sau avarii la instalațiile de cogenerare, acestea funcționând în regim normal.
Ministerul Energiei a anunțat că va publica săptămânal informații privind consumul, aprovizionarea, importurile și funcționarea infrastructurii energetice a Republicii Moldova.