
După mai bine de 4 ani de anchetă, procese și audieri în instanță, Curtea Constituțională (CC) urmează să stabilească dacă Curtea Supremă de Justiție (CSJ) are dreptul să examineze dosarele lui Igor Dodon. Apărarea a cerut să fie transmisă o sesizare înaltei Curți, iar magistrații au acceptat solicitarea avocaților.
Apărarea susține că Dodon este acuzat de comiterea faptelor ilegale atunci când era președinte, dar a fost arestat după ce și-a încheiat mandatul.
Conform avocaților, CSJ examinează dosarele în privința șefilor de stat, după ce li se ridică imunitatea, dar nu și a foștilor președinți.
Totodată, conform avocaților, este necesară audierea unor noi martori, inclusiv foști angajați în cadrul administrației prezidențiale în perioada când Igor Dodon era președinte.
Fostul șef de stat a dezvăluit jurnaliștilor că în 2019 erau pregătite decrete pentru declararea stării excepționale. Măsura urma să fie aplicată dacă Vladimir Plahotniuc ar fi încercat să se mențină la putere.
Articolul După mai bine de 4 ani de la prima reținere a lui Dodon, CC urmează să stabilească dacă CSJ îi poate examina dosarul apare prima dată în Realitatea.md.