Igor Dodon îi cere Maiei Sandu să o grațieze pe Evghenia Guțul: Un „gest de reconciliere” între Chișinău și Comrat

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, i-a transmis o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care îi solicită grațierea fostei bașcane a Găgăuziei, Evghenia Guțul, făcând apel la „empatie” și „milă creștinească”. Guțul își ispășește pedeapsa de șapte ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a fostului partid Șor, declarat neconstituțional.